Blog

Esoterism in Romania

E ora 7:20 dimineața. Aceleaşi vise intre conştient şi inconştient.  Îmi e frică să adorm.

Am crezut că am scăpat de ele. Încep să îmi fac griji. Toată treaba a început în 2009 într-o mănăstire din Iaşi, a doua zi de Paşti. De la fum mult în biserică, am leşinat. Era prima dată în viața mea. Stăteam în genunchi. Vederea îmi era tot mai neclară. Jocuri de dungi galbene pal si negre orizontale pâlpâiau şi clipeam des să îmi revin. Auzul mi s-a dus, exact ca înainte de moarte. Lucrurile s-au petrecut foarte repede dar mi s-a părut o veşnicie. Nu mai aveam forță. Din genunchi, mi-am lăsat scurs capul pe genunchii surorii care stătea pe un scaun. Probabil era trecut de 11 noaptea. Ceea ce a urmat mai departe a fost început fricii mele din prezent. Întuneric. O sala mare în care îmi răsuna vocea ” nu vreau să morr”. Îmi era destul de frică, eram conştientă că nu este un vis. Nu mi-a răspuns nimeni. Eram panicată, nu ştiam unde sunt şi ce fac acolo. Am aflat un lucru: că timpul în partea cealalta are minute mai multe. 5 minute acolo, la noi e cam 2-3 minute daca nu, mai puțin.

Coşmarul de data asta arată altfel. M-am visat că dormeam şi din vis, o energie m-a ridicat în aer. Din aer vedeam geamul cum se învârte şi flash-uri cu imagini cu sânge puse pe laptop de acel ceva. De multe ori, în vise nu pot țipa mai ales când sunt vise de acest gen. M-am trezit după ce am rostit în vis rugăciuni ortodoxe şi a mers ca de fiecare dată.

Nu mă uit la filme horror şi nici nu îmi plac. Sunt o persoană paşnică, echilibrată. Nu îmi place să fac rău , să mă cert sau să mă răzbun. Asta e pentru psihologii care cred că pot trata un om de vise. Nu e doar un vis şi voi, psihologii, ca noi ceilalți sunteți un bob de mazăre într-un ocean. Energiile din jurul nostru pe care nu le vedem sunt extrem de puternice. Nici religia nu le poate linişti. Sunt multe subiecte neştiute.
Translate with google

It’s 7:20 am in the morning. Same dreams between conscious and unconscious. I’m afraid to fall asleep.

I thought we escaped them. I’m starting to worry. The whole thing started in 2009 in a monastery in Iasi, the second day of Easter. From the smoke in the church, I fainted. It was the first time in my life. I was kneeling. My eyes were getting blurred. Yellow and pale black striped black and white strikes flash and I often flash back. Hearing went to me just as before death. Things happened very fast, but it seemed to me for eternity. There was no force. From my knees, I dropped my head to the sister’s knees sitting on a chair. Perhaps it was past 11 o’clock. What followed was my beginning of fear. Darkness. A big hall in which my voice sounds “I do not want to die”. I was quite afraid, I was aware that it was not a dream. Nobody answered me. I was panicked, I did not know where I am and what I do there. I found out one thing: time in the other has more minutes. 5 minutes out there, it’s about 2-3 minutes if not, less.
The nightmare this time looks different. I dreamed that I was asleep and dreaming, that arose in the air. From the air I could see the glass as it hovered, and the flash images of blood on that laptop. Many times in dreams I can not cry especially when dreams of this kind. I woke up after I spoke in Orthodox prayers and went every time.
I do not watch horror movies, nor do I like it. I am a peaceful, balanced person. I do not like to hurt or argue or avenge myself. That’s for psychologists who think I can treat a man of dreams. It’s not just a dream, and you, psychologists, like the rest of us are a pea in an ocean. The energies around us that we do not see are extremely powerful. Religion can not even reassure them. There are many unknowns.



Dürer, reproducere by A.G.

Cine este Durer?

Albrecht Dürer (n. 21 mai 1471, Nürnberg – d. 6 aprilie 1528, Nürnberg) a fost un pictor german, creator de gravuri și teoretician al artei, una din personalitățile de seamă ale istoriei universale a artei. Opera sa impregnată de ideile Renașterii, Umanismului și Reformei a exercitat o deosebită influență în special asupra artiștilor germani și olandezi de mai târziu. Cu cele cca. 350 de gravuri în lemn și 100 gravuri în cupru a contribuit în mod hotărîtor la dezvoltarea gravurii ca formă de artă de sine stătătoare. (sursa: wikipedia)

Istoria artelor vorbește deseori de acest minunat artist. M-am îndrăgostit de creațiile lui când am reprodus una dintre lucrările lui. Temele de la facultate, includeau și studiul liniei, reproducere după un artist celebru, folosirea cât mai variată a instrumentelor/ materialelor în a crea compoziții numai în linie. Povestea graficii la mine a pornit încă din clasa a 9-a, când am promovat examenele la colegiul cu profil artistic, Iași. În scurt timp, am absolvit liceul, am luat licența și masterul în domeniu, dar nu pot uita începuturile mele de mic grafician.

The Rhino Durer vs. A.G. (reproducere)/ gravură vs. peniță și tuș

rhino

A.G. reproducere dupa lucrarea Rinocerul, Durer (peniță și tuș)

1016426_360613774080283_817343089_n

Alte site-uri:

http://www.desenez.net/index.php?action=desen&iddesen=29574

http://desenez.net/index.php?action=desen&iddesen=27962